Imi permit sa preiau acest text si sa il supun atentiei dvs., subscriind din tot sufletul la indemnul din final, deoarece in el se atinge o problema de mare gravitate: DISTRUGEREA PREMEDITATA SI SISTEMATICA A PATRIMONIULUI CONSTRUIT AL ROMANIEI.
Casa Oromolu – ruina de langa guvern
Imobilul este inscris pe lista monumentelor istorice si, avind in vedere importanta culturala a zonei, ne-am astepta ca protejarea si conservarea lui sa fie o prioritate pentru autoritati. Pe hirtie, casa este protejata, in realitate, se face totul pentru a fi demolata. Nationalizare-revendicare-retrocedare-vinzare-demolare, lantul slabiciunilor care duce la distrugerea patrimoniului istoric al capitalei este deja binecunoscut.
Se numeste Casa Oromolu pentru ca primul proprietar a fost Mihai Oromolu (1875- 1945), personalitate de vaza a perioadei interbelice. Oromolu a contribuit, alaturi de alti oameni politici ai vremii, la infaptuirea Romaniei Mari, iar pe parcursul unei indelungate activitati publice, a fost prefect de Dolj, ministru in guvernul Take Ionescu (1921), guvernator al Bancii Nationale (1921-1926).
Casa a fost construita intre anii 1926-1927 pe terenul cumparat de la Constantin Pastia (1883-1926), doctor la Spitalul Colentina si autor al unor importante studii despre bolile infectioase. Planurile casei apartin lui Petre Antonescu (1873-1965), unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai scolii de arhitectura romaneasca din prima jumatate a secolului XX. Printre cele mai cunoscute cladiri ale lui Petre Antonescu se numara Arcul de Triumf, Palatul Kretzulescu, Banca Marmorosch Blank, Primaria Capitalei, Institutul de Istorie ‘Nicolae Iorga’, Facultatea de Drept. De la stilul neoromanesc al Primariei Capitalei, la stilul de renastere franceza al Palatului Kretzulescu, la stilul neobaroc al Casei Oromolu, parcursul operei lui Petre Antonescu este cel al arhitecturii bucurestene de la inceputul secolului XX, in permanenta cautare de noi modele, dar puternic influentata de arhitectura franceza.
Casa Oromolu este o fantezie arhitecturala, amintire a unei elite care a disparut, dar al carui gust rafinat si sofisticare continua – oare pentru cit timp inca? – sa defineasca estetica locului. Imobilul incinta ochiul prin armonia liniilor drepte ale corpului principal de cladire si curbura eleganta a turnului dinspre sosea. Cladirea se termina printr-o balustrada strajuita de urne din stuc, festonate de ghirlande decorative si de amorasi, parca desprinsi din tablourile lui Boucher. La primul etaj, ferestrele inalte sunt incadrate de arcuri decorate cu motive vegetale, in timp ce registrul superior este definit de ancadramente sobre in stil neoclasic. Deasupra intrarii se inalta o marchiza impunatoare din fier forjat, in stil belle époque. Din pacate, multe elemente de arhitectura nu au supravietuit incendiului suspect din februarie 2009 si distrugerii interioarelor de catre scuateri.
Ce este de facut? Legea monumentelor istorice si Conventia pentru Protectia Patrimoniului Arhitectural al Europei (Granada, 1985), semnata si de Romania, prevede la articolul 4 (d). ‘posibilitatea de a expropria un bun protejat’. Casa Oromolu nu va supravietui in miinile actualului proprietar, dar ar avea o sansa daca Ministerul Culturii ar cere exproprierea. Bucurestiul are nevoie de spatii culturale unde istoria sa devina parte a vietii orasului: muzeu, sala de expozitie, spatiu public. Casa Oromolu ar putea deveni un astfel de spatiu.
Roxana Wring
Asociatia Pro_Do_Mo/www.pro-do-mo.ro
* casamea.ro nu-si asuma punctele de vedere exprimate in comentariile si analizele publicate in acest blog.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
5 lucruri simple pe care le puteti face
1. Daca observati interventii abuzive asupra unui imobil de patrimoniu (actiuni precum demolare, modificarea fatadei sau a volumetriei, suprainaltare, modificarea formei acoperisului etc.), asupra unei case cu valoare arhitecturala, istorica, estetica, emotionala; daca observati ca un astfel de imobil se afla intr-un stadiu avansat de degradare contactati asociatia Pro_Do_Mo: office@pro-do-mo.ro ori lasati-ne un mesaj aici, pe blogul “Un oras demolat prin nepasare”.
2. Implicati-va! Asociatia Pro_Do_Mo este in cautarea unor voluntari pentru proiectul de inventariere si fotografiere a imobilelor din Zonele Construite Protejate din Bucuresti. Detalii pe www.pro-do-mo.ro .
3. Vorbiti despre actiunile noastre cu cei din jur; despre Asociatia Pro_Do_Mo, despre acest blog, etc.
4. Folositi-va de armele pe care le aveti: putere de decizie, de influenta, etc. De exemplu, daca sta in puterea voastra sa decideti alegerea unui nou sediu pentru firma la care lucrati sau pe care o detineti, nu alegeti imobile construite pe locul unor foste case de patrimoniu; imobile controversate; care distrug armonia unui sit arhitectural, etc
5. Semnati petitia de modificare a Legii Monumentelor Istorice care urmeaza a fi postata pe site-ul Asociatiei Pro_Do_Mo www.pro-do-mo.ro .
Gabi Tomescu 
Inteleg „grija” ta pentru pastrarea patrimoniului national,a monumentelor de arhitectura,a tot ce poate sa ne umple inimile de bucurie si respect pentru frumusetile de alta data.
Dar cred ca esti intr_o grava eroare.
Toate aceste foste „bijuterii” sunt azi niste „RUINE” care se vor transforma in moloz la primul cutremur serios.
Dupa parerea mea si daca iubesti aceste opere de arhitectura abordarea problemei trebuie sa fie cu totul alta.
La aceste cladiri SA FIE AMPRENTATE toate ELEMENTELE DE FATADA ,sa fie FOTOGRAFIATE FILMATE sa fie create DOSARE COMPLETE DE ARHITECTURA iar apoi cand va exista siguranta ca acestea pot fi REFACUTE sa se treaca la DEMOLAREA LOR si IGINIZAREA acestui oras.
Ulterior investitorii si arhitectii sa REPROIECTEZE ACESTE CLADIRI ca parti integrale ale unor PROIECTE SOLIDE,ECONOMICE SI RENTABILE care sa faca din BUCURESTI un adevarat MUZEU de ARHITECTURA.
Ruinele de azi FAC RUSINE ACESTUI ORAS si reabilitarea lor este TEHNIC IMPOSIBILA.
Asa zisele „CONSOLIDARI „fara nici o supraveghere din partea unor specialisti in domeniu nu sunt decat o mare INSELATORIE si FURT AL BANILOR PUBLICI.
Ar trebui de URGENTA sa se interzica ca proiectantii si verificatorii acestor proiecte sa aiba VARSTA MAI MARE DE 65 de ANI ca atunci cand aceste cladiri consolidate se VOR PRABUSI sa avem pe cine trage la raspundere.
De asemeni sa nu fie permisa executarea consolidarilor decat de FIRME ASIGURATE pentru intreaga valoare a acestor MONUMENTE.
Daca firmele de asigurari isi vor lua acest risc atunci sunt sigur ca se vor face ADEVARATE CONSOLIDARI.
Dar cum NU EXISTA FONDURI si nici INTERES PUBLIC trebuie de urgenta trecut la IGIENIZAREA ACESTUI ORAS si demolate toate CLADIRILE CARE NU SUNT MONUMENTE ADEVARATE.
Nu exista in lume” ZONE DE MONUMENTE” ca in Bucuresti si care de fapt sunt ZONE DE RUINE PLINE DE SOBOLANI CU FATADE CARE SE AUTODEMOLEAZA si URATESC PEISAJUL.
Vrea cineva sa invete cum se RECONSTRUIESTE TRECUTUL il invit sa viziteze cum sa reconsrtuit orasul YAFO ANTIC cu o vechime de peste trei mii de ani.
CLADIRI si stil antic dar INTERIOARE MODERNE cu tot luxul de azi ,astfel spatii care nu valorau nimic sunt CUMPARATE DE MILIONARII LUMII la PRETURI EXORBITANTE.
ApreciazăApreciază
In sfarsit a raspuns cineva la provocarea aruncata prin publicarea acestui articol !!!
Ma bucur sa vad ca mai sunt si profesionisti pe aici.
Mircea, in principiu, sunt cam de aceeasi parere cu tine dar as nuanta putin problema.
Nu sunt adeptul „conservarii” sau „restaurarii” cladirilor, asa cum se discuta acum; sunt insa de acord cu pastrarea unor elemente care sa marcheze etape istorice valoroase ale dezvoltarii unui oras. Pe langa o analiza pragmatica si impartiala a valorii si starii fizice a cladirilor in cauza, as plusa insa putin si pe latura „sentimentala” a chestiunii (chiar daca asta ar putea genera niste incurcaturi si sa nu aiba nici o legatura cu valoarea de monument a cladirilor), in asa fel incat notiunea de „cladire de patrimoniu” sa fie, pana la urma, un melanj (cat mai bine echilibrat) intre valoarea istorica, culturala si artistica a cladirilor in cauza.
Sunt, de asemenea, de acord cu o atitudine elastica in modul in care ar trebui sa se faca „restaurarea” unei cladiri sau a unui ansamblu.
Am fost intotdeauna impotriva restaurarii habotnice, uneori exagerat de „puriste”, de genul refacerii cu materialele si tehnologiile din epoca; dupa parerea mea, acest mod de lucru poate fi, in cel mai bun caz, subiectul unei tabere studentesti de creatie de vara sau a unui „experiment” mai mult sau mai putin spectaculos si mediatizat.
Ca mod de reabilitare, cladirea fostei Directia 5 din str. Eforie, chiar daca ansamblul nu a fost terminat, mi se pare o directie OK de valorizare a cladirilor care merita un „remember” (indiferent din ce motive) in acest oras cosmopolit, din pacate din ce in ce mai urat, care se mandreste, pana la urma, cu niste copii (e drept – de buna calitate) a unor cladiri franceze de secol XIX.
Daca stai bine sa te gandesti, cladiri cu adevarat valoroase, cladiri care sa aiba o valoare a lor intrinseca, nu sa fie „valoroase” doar prin faptul ca sunt niste copii bune sau ca au fost facute de niste nume mari ale epocii, nu prea avem prin Bucuresti…
Problema grava, dupa parerea mea, este alta: ca sa se obtina niste rezultate corecte in aceasta chestiune, este nevoie, in primul rand, de niste „capete luminate” adevarate, dublate de niste mecanisme economico-social-politice puternice si, mai ales, bine utilizate; acest lucru, cred ca esti de acord cu mine, deocamdata este un vis frumos…
Pana atunci vom face poze frumoase dar fantasmagorice (gen traseu verde pietonal…), vom organiza si reorganiza „zone metropolitane” cel putin dubioase (ca sa ma exprim elegant) si vom incerca sa facem pronosticuri despre cat va mai rezista carpeala asta urbanistica cu aere de mare capitala europeana.
ApreciazăApreciază