Cuvânt înainte

cropped-foto-gabi-mic.jpg Numele meu este Eugen-Gabriel Tomescu, pentru prieteni Gabi. Sunt arhitect de aproape 30 de ani, am absolvit mai întâi Liceul de Arhitectură din București apoi Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” (deci încă 11 ani de „meserie” pe vremea când la școală încă se învăța carte…), și am făcut de toate: mall-uri si hypermarket-uri, hoteluri, clădiri de birouri, ansambluri rezidențiale mari dar și locuințe individuale, hale industriale, amenajări interioare și exterioare, mobilier… Vreo 10 ani am predat și la Facultatea de Arhitectură a Universității „Spiru Haret” și am mulțumirea că mulți dintre foștii mei studenți sunt acum buni profesioniști, cu care mă mândresc.
Îmi place să cred că, după o viață de arhitectură, sunt în postura din care să pot oferi niste sfaturi utile celor care vor să transforme achiziționarea/construirea unei locuințe dintr-o aventură plină de neprevăzut (și posibile surprize neplăcute) într-o reușită care să le aducă numai satisfacții.
Într-o suită de articole, vom discuta despre „ce și cum” ar trebui să faceți când vă veți hotărî să cumpărați/construiți o locuință.
După atâția ani în meseria asta, vă pot spune cu mâna pe inimă: nu există o „rețetă” de realizare a unei case (și cred că nici nu este bine să existe). Există însă o mulțime de norme și prescripții (juridice, administrative, sociologice, fiziologice, tehnice, etc.) pe care arhitectul este obligat să le știe și să le respecte. De asemenea, el trebuie să cunoască foarte bine proprietățile materialelor cu care lucrează.
Binomul beneficiar-arhitect are rolul de a materializa și transpune în practică dorințele beneficiarului care, de cele mai multe ori, nu-și poate vizualiza și reprezenta grafic intențiile; aici intervine arhitectul care este pregătit exact pentru asta. Gândiți-vă la relația cu arhitectul ca la relația dintre dvs. și doctor: aveți o problemă de sănătate, mergeți la doctor și îi spuneți ce vă doare iar medicul vă spune ce aveți și vă tratează boala.
Un arhitect care se respectă (și își respectă și meseria) nu ar trebui să-ți vândă un model standard sau planuri-tip pentru proiectul tău. El nu ar trebui să-ți impună o viață standardizată. Arhitectul ar trebui să gândească spațiul viitoarei case în funcție de gusturile și nevoile tale, prezente și viitoare; el „lucrează” cu constrângerile specifice ale amplasamentului și ale temei de proiectare, pentru a-ți oferi o cât mai mare personalizare. Arhitectul dă valoare adăugată ideii tale, în scopul găsirii unei soluții cât mai bune care să-ți materializeze dorințele, în limitele bugetului disponibil.
Arhitectul este o persoană de dialog dar este, de asemenea, și o persoană pragmatică. El ar trebui să-ți propună întotdeauna un proiect compatibil cu mijloacele tale financiare. Odată ce descrierea lucrării și costurile sale sunt definite clar, împreună cu tine, arhitectul ar trebui să fie intermediarul tău în relația cu contractanții, astfel încât să beneficiezi de o construcție de calitate, în termeni de eficiență a costurilor.
Rolul arhitectului este, în primul rând, acela de a te asculta și înțelege. Pe baza cerințelor tale, gusturilor, stilului tău de viață, a evoluției viitoare a familiei tale, arhitectul te poate ajuta să definești elementele proiectului: schema funcțională a casei, utilizarea rațională a spațiilor și posibilitatea lor de transformare în timp, organizarea volumelor, aspectul exterior al clădirii …
Datorită formației sale profesionale multidisciplinare, dobândită în mulți ani de scoală, arhitectul are capacitatea de a participa la fiecare etapă a unui proiect, de la design până la realizarea construcției, ca factor creator/coordonator. Vocația arhitectului este de a participa la toate procesele care implică dezvoltarea spațiului construit și, în special, la actul fizic de a construi.
Arhitectul este, de asemenea, cel mai indicat pentru a vă asista la încheierea contractului de execuție, vă poate consilia în timpul procesului de construcție și vă poate ajuta să obțineți cea mai bună soluție posibilă pe un amplasament, de obicei, plin de constrângeri.
Persoană de decizie și acțiune, arhitectul supraveghează ca termenele de executie și calitatea lucrărilor să fie respectate și informează clientul despre progresul șantierului și corectitudinea execuției.
Arhitectul, prin pregătirea lui, garantează clientului cea mai eficientă utilizare a banilor săi la momentul investiției și economii considerabile ulterioare. El participă la discuțiile cu furnizorii, alege materialele și soluțiile tehnice optime, monitorizează execuția construcției și realizează coordonarea cu diferitele părți implicate în procesul de realizare a clădirii: administrația locală, angajații statului cu responsabilități de control al execuției, producători, bancheri, dezvoltatori și contractori.

arh. Gabi Tomescu

tel. : 0745040783
e-mail : gabitomescu@gmail.com
blog : https://gabitomescu.wordpress.com/
Studiază profilul meu profesional și conectează-te cu mine pe LinkedIn. http://lnkd.in/iKw6qU

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s