ÎNAINTE DE A FACE PRIMUL PAS (2)

Dosare În articolul precedent am început să discutăm despre criteriile pe care ar trebui să le aveți în vedere, încă din primul moment, pentru a face o alegere corectă a terenului viitoarei case și pentru a vă stabili niște repere în vederea stabilirii soluției optime a viitoarei locuințe.
Mergem mai departe, la etapa următoare; așa numita fază „due dilligence”.
Să zicem că ați pus deja ochii pe câteva terenuri care arată bine, sunt în zone care vă convin și au un preț bun. Atenție, prin „preț bun” nu înțeleg neapărat „preț mic” ci un preț care reprezintă maximum 20% din totalul investiției (preț teren + preț construcție + preț branșamente) – aceasta este o „regulă de aur” a investițiilor imobiliare.
Din acest moment, dacă sunteți un om precaut, faceti-vă un dosar în care strângeți informații cât mai complete despre fiecare teren, pentru a putea, mai târziu, să faceți o comparație între ele și să alegeți terenul cel mai potrivit.
Dacă vreți ca treaba să meargă repede și bine, sau nu aveti timp disponibil, este momentul să contactați un Arhitect. El știe ce are de făcut și, de multe ori, are deja informațiile de care aveți nevoie (sau le poate obține destul de rapid, pe „firul scurt”).
Dacă nu vreți să apelați la arhitect, aveți timp disponibil (sau vă face plăcere) și știți ce trebuie să faceți, înarmați-vă cu adresele exacte ale terenurilor (adresa poștală – dacă terenul este în interiorul localității, numărul tarlalei și al parcelei dorite – dacă terenul este în afara localității) și mergeți la primăria de care aparține fiecare teren. Contra unei cereri-tip și a unei taxe locale (deductibile fiscal) cuprinsă între 5 și 15 lei (în funcție de suprafața terenului), solicitați un Certificat de Urbanism Informativ (atenție: există mai multe feluri de Certificate de Urbanism; deocamdată vă trebuie doar cel informativ).
Certificatul de Urbanism este un act oficial prin care orice persoană interesată este informată despre regimul juridic, economic și tehnic al unor imobile, parcele, etc. precum și despre condițiile necesare pentru realizarea unor investiții. Cu alte cuvinte Certificatul de Urbanism ne spune „ce”, „cum” și „în ce condiții” putem face o investiție (vânzare-cumpărare teren, demolare/construire clădire, amplasare reclamă, etc).
În termen de maximum 30 de zile, primăria este obligată să vă răspundă oficial, prin Certificatul de Urbanism Informativ de care vă spuneam mai înainte. Prin acest act puteți afla dacă terenul pe care ați pus ochii este situat în „intravilan construibil” (adică se află în interiorul localității, într-o zonă unde este permisă realizarea de construcții) sau se află în „intravilan agricol” sau „extravilan” (adică se află într-o zonă prevăzută pentru grădini sau agricultură) – caz nefericit în care va trebui mai întâi să schimbați statutul juridic al terenului și abia apoi să construiți. Tot prin acest act veți afla unde aveți voie să amplasați casa față de stradă, cât de mare poate fi casa dvs. (calculată în funcție de suprafața terenului și amplasament, pe baza unor reguli urbanistice prestabilite pentru zona unde se află terenul), ce distanțe trebuie să lăsați de la viitoarea dvs. casă până la vecini, etc. Dacă primăria este o instituție serioasă și știe exact ce terenuri administrează (destul de puțin probabil, în majoritatea cazurilor), veți putea afla și ce rețele de utilități se află in zonă, pe unde sunt traseele lor și în ce condiții vă puteți branșa la ele. Dacă nu (de cele mai multe ori), va trebui să obțineți cumva aceste informații.
De asemenea este de dorit să obțineți informații despre calitatea terenului și, mai ales, despre (in)existența unor eventuale proiecte de transformare urbanistică a zonei (care vă pot influența pozitiv sau negativ: puteți să vă treziți că peste câțiva ani terenul dvs. se va afla chiar pe colțul unei intersecții foarte importante – iar valoarea terenului va creste de 10 de ori, sau că veți fi expropriat total sau parțial, pentru a se realiza intersecția de care vorbeam).
În sfârșit, înarmat cu toate aceste date, puteți să faceti o comparație mult mai detaliată între terenurile pe care le aveți în vedere, să faceți o „listă scurtă” a amplasamentelor care vă avantajează și să treceți la etapa următoare: achiziționarea terenului.

arh. Gabi Tomescu
tel. : 0745040783
e-mail : gabitomescu@gmail.com
blog : https://gabitomescu.wordpress.com/
Check out my professional profile and connect with me on LinkedIn. http://lnkd.in/iKw6qU

Lasă un comentariu